Condiții generale pentru utilizarea site-ului
Right Numbers a creat site-ul www.rightup.ro pentru a-şi informa personal toţi clienţii și potențialii clienți despre serviciul Right Up. Utilizarea acestui site de către dumneavoastră este condiţionată de respectarea condiţiilor generale de acces şi de utilizare detaliate mai jos, precum şi de respectarea ansamblului de legi aplicabile pe teritoriul României. Atunci când utilizați acest site, acceptaţi implicit şi necondiţionat Termenii și Condițiile, care prevalează asupra oricărei alte înţelegeri pe care aţi putea s-o aveţi cu Right Numbers, cu toţi membrii reţelei sale sau numai cu o parte dintre aceştia.
Drepturi de proprietate intelectuală
Right Numbers este deţinătorul site-ului de faţă. Toate materialele și lucrările integrate în acest site sunt proprietatea Right Numbers sau a unor terţi care au autorizat Right Numbers să le utilizeze.
Serviciul și aplicația prezentate în acest site sunt protejate în conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la dreptul de autor şi/sau drepturilor de proprietate intelectuală.
Reproducerile, pe hârtie sau digitale, ale site-ului sus menţionat şi/sau a modelului de administrare și utilizare a serviciului Right Up care sunt reprezentate pe site sunt autorizate cu condiţia ca acestea să fie destinate unei folosinţe strict personale, excluzând orice utilizare în scopuri publicitare şi/sau comerciale şi/sau de informare, astfel încât să se conformeze dispoziţiilor legislative privitoare la proprietatea intelectuală.
Cu excepţia dispoziţiilor de mai sus, orice reproducere, prezentare, utilizare sau modificare parţială sau integrală a site-ului, fără a se fi obţinut în prealabil acordul scris de la Right Numbers, este strict interzisă şi constituie INFRACŢIUNE ce se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.
Drepturi de marcă
Numele Right Up și logo-ul aferent sunt mărci înregistrate de către Right Numbers.
Alte mărci sunt de asemenea menţionate pe site. Acestea sunt folosite deRight Numbers, fie cu autorizaţia titularului, fie ca simplă indicare a unor produse sau servicii susținute de Right Numbers.
Reproducerea, imitarea, utilizarea sau aplicarea acestor mărci fără a fi obţinut în prealabil autorizaţie de la Right Numbers sau de la titularii respectivi constituie INFRACŢIUNE ce se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Informații despre produse și servicii
Aceste pagini constituie o prezentare generală a serviciului Right Up oferit de Right Numbers. Imaginile de pe site sunt cu titlu de prezentare şi nu atrag responsabilitatea Right Numbers.
Nici o informație de pe acest site, referitoare la Right Numbers sau Right Up nu trebuie să fie considerată ofertă. Acest site nu conține sfaturi sau recomandări cu privire la luarea unei decizii.
Right Numbers nu garantează că informațiile care apar pe acest site nu conțin erori.
Orice persoană care dorește să se informeze și/sau să achiziționeze serviciile prezentate pe site este rugată să contacteze Right Numbers pentru a afla detalii privind disponibilitatea serviciului, condițiile contractuale, taxele, tarifele și comisioanele aferente.
Right Numbers îşi rezervă dreptul de a modifica informaţiile existente în prezentul site, ocazional, fără preaviz, fără ca modificările să presupună responsabilitatea Right Numbers sau a angajaţilor săi.
Right Numbers este la dispoziţia dumneavoastră pentru orice informaţie, în special referitoare la tarife, la disponibilitatea serviciilor prezentate, precum şi la cele mai recente evoluţii ale acestora.